Audio-Optica

Experiente cu centre audiologice, ce-i de vizitat si ce-i de evitat.
Anca Popa
Posts: 21
Joined: Mon Jul 05, 2010 10:15 pm

Re: Audio-Optica

Post by Anca Popa »

Timpanograma este centrata ?

Daca te referi la centrarea pe ZERO de pe axa orizontala,este o descentrare spre valori negative.Daca te referi la simetria fata de axa verticala,cele 2 laturi ale diagramei sunt simetrice.Nu stiu nimic despre timpanograma;ma voi documenta.Daca imi permiti o alta manifestare a mea spre discutii neprincipiale: am constatat ca singura solutie pentru pacientul cu pierdere de auz este sa se documenteze serios si cu ajutorul internautilor;doar asa are o sansa de rezolvare.
User avatar
Harald
Posts: 340
Joined: Wed Nov 22, 2006 4:41 pm
Location: Nottingham, UK

Re: Audio-Optica

Post by Harald »

Anca Popa wrote: la ridicarea aparatelor specialistul a intervenit in reglaje,pentru a scoate ecoul vocii mele (apoi am aflat ca trebuia sa vorbesc eu mai incet).Mi-a spus ca in perioada de proba (3 saptamani) "nu pot sa fac nimic" (este exprimarea specialistului).
Faptul că îţi auzeai propria voce cu ecou ţine ori de programarea nepotrivită a aparatelor (amplificare prea mare la frecvenţe joase) ori de etanşeitatea prea mare a olivei în ureche, ceea ce crează de-obicei şi senzaţia de ureche înfundată. Poţi să vorbeşti cât de tare vrei, nu e normal să-ţi auzi vocea cu ecou.

Oricum, cele 3 săptămâni de aclimatizare nu ar fi trebuit să înceapă deloc, înainte de rezolvarea acestei probleme cu ecoul vocii proprii. Deşi nepricepere am mai văzut şi în cabinetele audiologice din Germania şi Austria, trebuie să recunosc că modul ăsta de a fenta l-am întâlnit numai în România: pacientul este pus să suporte cele 3 săptămâni de aclimatizare, deşi el nu este deloc mulţumit de modul cum sună aparatele. În mod normal, se procedează invers: la prima programare, pacientul trebuie să fie satisfăcut de modul cum sună aparatele, urmând ca în timpul aclimatizării să remarce doar eventualele situaţii sau sunete care îi produc disconfort. Singura excepţie este amplificarea: uneori, pe baza propriei experienţe, audiologul o poate lăsa mai redusă, chiar dacă pacientul ar vrea-o mai puternică. Dar în nici un caz invers! :roll:

Anca Popa wrote: dupa 3 saptamani aparatele nu au fost recunoscute de catre sistemul de calcul (cand m-am "vaitat prima oara" ti-ai exprimat indoiala,dar asa a fost).A schimbat bateriile (desi abia le schimbasem),a resetat calculatorul de 2 ori,aceeasi situatie (nu am vazut ecranul asa ca nu stiu mesajul de eroare) [...]
eu nu pricep: m-a "instruit" sa folosesc comutatorul de volum si nu a realizat ca cele 2 comutatoare sunt blocate ? Deblocarea comutatoarelor s-a facut abia la Bucuresti.
Nu ştia ce face, de aceea soft-ul de fitting nu i-a recunoscut aparatele. Poate nu avea cablurile potrivite. La aparatele Bernafon nu ştiu ce tipuri de cabluri se folosesc, dar la Siemens sau la Phonak se poate întâmpla să nu fie recunoscute aparatele, dacă sunt conectate cu cabluri nepotrivite. E foarte posibil ca soft-ul de fiting să nu-i fi detectat nici măcar Hi-Pro-ul (programatorul). Programatorul are nişte LED-uri care clipesc într-un anumit mod când detectează aparatele, iar asta n-are legătură cu ce vede sau nu vede soft-ul, deci problema e destul de uşor de identificat.

Dar dacă soft-ul nu vedea aparatele, nu avea cum să le activeze comutatorul de volum şi nici măcar nu avea de unde să ştie dacă e activat sau dezactivat. El nu a încercat să asculte aparatul, în timp ce îl programa, ca să vadă cum reacţionează la diverse comenzi ( reglaj de volum, schimbări de programe etc.) ? Asta e altă problemă pe care am întâlni-o numai în Ro: există audiologi care n-au nici cea mai mică intenţie să asculte ei înşişi cum sună aparatele. Înţeleg chestia asta la stomatologi, ei nu pot proba lucrările în locul pacientului :lol: dar pentru audiologi există aşa numitul stetoclip, cu care pot asculta aparatele auditive, pentru a-şi da seama cum sună şi cum reacţionează la comenzi. Şi chiar fără stetoclip, e cât se poate de simplu să-şi pună o olivă standard în ureche şi un tub acustic de 30 cm de silicon.

Anca Popa wrote: Daca te referi la centrarea pe ZERO de pe axa orizontala,este o descentrare spre valori negative.Daca te referi la simetria fata de axa verticala,cele 2 laturi ale diagramei sunt simetrice.
Da, mă refeream la centrarea pe orizontală. Dacă timpanograma e deplasată mult spre valori negative, cu vârful aflat dincolo de valoarea de -50 daPa, e foarte posibil ca trompa lui Eustachio să nu funcţioneze cum trebuie, adică nu se deschide. Asta crează presiune negativă în spatele timpanului şi îl ţine tensionat, împiedicându-l să oscileze normal. Aşa apar pierderile auditive. O timpanogramă "bună" ar trebui să aibă vârful în zona valorilor "0" sau uşor negative (-20 daPa) dar unele surse consideră acceptabile valorile între +50 şi -50 sau chiar -100.

Dacă singura problemă din urechea medie ar fi volumul redus de aer, vârful ar putea să fie destul de jos (timpanograma mai plată, nu ascuţită) dar ar trebui să fie centrat. Dacă volumul redus de aer se datorează prezenţei lichidului în urechea medie, atunci vârful timpanogramei este şi jos, dar şi deplasat spre valori negative. Lichidul este produs în mod natural în urechea medie, dar în cazul unei urechi sănătoase el nu se acumulează, ci se scurge prin trompa lui Eustachio.

În broşura de mai jos, tipul A de timpanogramă e cel normal, iar tipul C e caracteristic pentru probleme ale trompei lui Eustachio sau ale urechii medii în general.

http://www.interacoustics.com/main/_dow ... ometry.pdf
Anca Popa wrote: am constatat ca singura solutie pentru pacientul cu pierdere de auz este sa se documenteze serios si cu ajutorul internautilor;
Asta e doar jumătate din drum :) . Dacă vrei să faci lucrurile cum trebuie, îţi cumperi un programator Hi-Pro şi rezolvi problema o dată pentru totdeauna.

Acum, serios, pe măsură ce avansezi cu investigaţiile medicale, se dovedeşte că nu ai nici o problemă nemaiauzită (Honni soit qui mal y pense :P ) ci e vorba doar de incompetenţa incredibilă a distribuitorilor de aparate auditive din Ro. Faptul că ţie ţi s-a întâmplat să ai probleme cu aparatele Bernafon e nesemnificativ, putea să se întâmple la fel de bine cu Phonak sau cu Widex. Dar pe cei de pe forum care şi-au cumpărat Hi-Pro, nu i-am auzit să regrete decizia.

E într-adevăr dificil să te hotărăşti să cheltui 3-400 de euro pentru un programator pe care să-l foloseşti 3-4 ore pe an, dar rezultatele sunt remarcabile. Pentru că oricât de competent ar fi audiologul (ceea ce, la noi, oricum nu prea e valabil :P ) el nu poate auzi în locul tău. Programarea unui aparat auditiv e un proces cât se poate de subiectiv, iar formulele pe care le folosesc soft-urile de fitting sunt stabilite destul de empiric: aşa au decis 874 de pacienţi din 1.000 că sună cel mai bine o anumită categorie de aparate. Dacă tu faci parte dintre ceilalţi 126, e mai bine să-ţi programezi aparatele pe cont propriu.
Anca Popa
Posts: 21
Joined: Mon Jul 05, 2010 10:15 pm

Re: Audio-Optica

Post by Anca Popa »

@Harald Multumesc foarte mult pentru lamuriri.Daca nu reusesc sa-mi recuperez banii de la audio-optica imi voi cumpara un programator Hi-Pro.

Referitor la olive: intr-adevar etanseaza conductul auditiv,le introduc greu in ureche.La Bucuresti le era teama sa forteze,am fortat eu introducerea olivelor,deoarece eram obisnuita.In timpul verii,pe caldura, sunt chiar greu de suportat.

In urma celor 2 vizite la ORL,un medic mi-a recomandat protezarea,iar celalalt medic mi-a recomandat Ginkgo biloba 120 mg,de 2 ori pe zi timp de 3 luni si niste vitamine.Dupa 3 luni sa mai fac un control.Spera ca macar sa obtin incetinirea scaderii auzului.
User avatar
Harald
Posts: 340
Joined: Wed Nov 22, 2006 4:41 pm
Location: Nottingham, UK

Re: Audio-Optica

Post by Harald »

Tratamentul cu Gingko Biloba ar fi fost util dacă ai fi avut probleme neurologice, datorate unei circulaţii sanguine cerebrale deficitare. Neavând probleme neurologice, tratamentul cu Gingko Biloba nu prea are ce rezultate să dea. E drept că nici rău nu face, e la fel ca aghiazma :)

E mai important să te convingi de funcţionalitatea trompelor lui Eustachio, astfel încât să existe garanţia că nu se acumulează lichid în urechea medie.

S-a mai discutat asta, dar tot mai trebuie repetat: protezarea nu reprezintă un tratament, o metodă de vindecare, ci doar un mod de a compensa deficienţele auditive. E exact aceeaşi situaţie ca şi la ochelari.

Cât despre olive, pentru sănătatea canalului auditiv e mai bine să nu fie etanşe. În Germania, aproape toate olivele realizate după mulaj au şi canal de ventilare, dar la noi audiologii se feresc de asta cu obstinaţie. E drept că uneori aparatele auditive tind să fluiere, dacă oliva nu este etanşă. Dar o olivă poate fi etanşă în canalul auditiv, însă cu orificiu de ventilare, iar în aceste cazuri se reuşeşte de-obicei evitarea fluieratului.

Mai există şi posibilitatea să foloseşti olive standard, din silicon, care sunt mai ieftine şi nici nu necesită amprentare (mulaj). E adevărat că nu se potrivesc decât la aproximativ 70% dintre pacienţi, din cauza diversităţii formei canalului auditiv, iar cel mai des întâlnită problemă este tot fluieratul. Aceste olive sunt pe numere, de la 1 la 7, însă în practică se întâlnesc numai cele de la 2 la 6. Totuşi, există o anumită dispersie printre olivele care au acelaşi număr, ele sunt uşor diferite una de alta, astfel că se pot alege până la urmă olive care să se potrivească unui anumit pacient. E nevoie de ceva răbdare şi de un oarecare stoc de olive, dar se poate face. În orice caz, oliva nu trebuie să intre greu în ureche. Chiar dacă la început pare suportabilă, pe termen lung apar probleme, dacă e prea mare.
User avatar
Admin
Site Admin
Posts: 76
Joined: Wed Sep 27, 2006 11:34 pm

Re: Audio-Optica

Post by Admin »

Se pare ca Audio-Optica nu mai are dreptul de a vinde si repara aparate Bernafon, dar totusi acestea sunt prezente pe site si telefonic ti se spune ca se vand si repara in continuare. Pana la lamurirea situatiei firma Audio-Optica a fost scoasa de pe site.

Noul distribuitor autorizat este A Bernasound.
Post Reply