Intru zilnic sa vad daca mi-a raspuns cineva acolo unde intrebam si eu ceva, doar-doar o citi vreun medic...pana acum n-am avut noroc!
Daca tot sunt aici, sa va povestesc ceva.
Imi placea, cand eram copil, sa desenez oameni - mai ales printese.
Totul era relativ usor pana cand ajungeam la urechi. Mi se parea ca e aiurea faptul ca oamenii au urechi, parca ar fi fost in plus aceste atarnaturi lipite de cap. Niciodata nu stiam sa le desenez.
De cand am avut problema cu auzul am inceput sa citesc despre urechi. Am citit cum trebuie sa le ingrijim si spalam corect si mi-am dat seama ca niciodata nu le-am acordat atentie, apasam cam tare cand ma spalam in ureche si o faceam cu degetul gol, curat ce-i drept, ma spalam bine inainte si dupa ce umblam prin ureche.
Privind inapoi regret ca de multe ori, grabita, mi-am brutalizat urechile, nu foarte tare dar nici nu le spalam cu grija si rabdare, si nici nu eram atenta cand imi puneam, uneori, cand era nevoie, dopurile de silicon contra zgomotelor. Una din urechi, dadea semne ca nu-i convine sa fie "ureche cu dop", incercam sa stau fara dar uneori nu avem incotro, trebuia sa ma odihnesc si fara dopuri era imposibil.
La dush, la fel, nu le dadeam vreo imortanta, nu le feream de apa, le tratam ca pe restul corpului si apoi "saream intr-un picior" sa iasa apa din ele.
Ei, acum...s-a schimbat treaba, ele sunt rasfatatele numarul 1, nu mai sunt urechi ci urechiuse, le spal fara graba si cu mare atentie, nu insist prea mult si nu vir nimic inauntru, nu mi se pare OK sa pun nici chiar picaturi de ureche, bine, sunt boli care banuiesc ca nu se pot trata fara picaturi.
Le tratez, pe doamnele urechiuse, cu mare consideratie, acum.