Am avut surpriza să descopăr că şi în Germania şi în Austria există unele cabinete audiologice unde nu se deranjează nimeni să determine nivelul de disconfort, nivelul la care un pacient consideră sunetul insuportabil de puternic.
E o problemă ignorată şi la destule cabinete audiologice din RO. Faptul că pacientul are deficienţe de auz, nu înseamnă că poate suporta sunete oricât de puternice. Iar programarea unui aparat auditiv, oricât de performant ar fi el, eşuează astfel încă înainte de a începe.
De aici şi discuţii interminabile cu audiologul, de-aici şi diferenţa între modul cum "sună" aparatul în cabinet şi modul cum "sună" acesta pe stradă. Presupun că un audiolog ar putea spune mai multe despre subiect şi cred că ar trebui abordată şi o chestiune de etică profesională: dacă nu determini nivelul de disconfort, iar pacientul te întreabă despre aşa ceva, cum procedezi? Recunoşti că nu faci asta şi recunoşti că este o manieră lipsită de responsabilitate de a efectua audiograma?
Audiograma şi etica profesională
Cel mai important lucru in ceea ce priveste protezarea auditiva, mai ales digitala, este acest UCL (UnConfortabil Level) pe care il iau in considerare toate softurile, asa cum este foarte important de introdus si curba obtinuta in testarea conducerii osoase a subiectului. Fara cei trei parametri introdusi (curba aeriana, osoasa si UCL) protezarea va fi un dezastru, pacientul fiind-desigur-nemultumit de reglajele obtinute in acel cabinet.
Bun, să spunem că am lămurit chestia asta cu nivelul de disconfort: în zilele noastre, o audiogramă e inacceptabilă fără UCL.
Pasul următor, legat de etica profesională: am întâlnit în cabinetele audiologice (nu numai în RO.) tot felul de pacienţi care nu înţelegeau ce caută acolo, dar veniseră pentru că îi aduseseră familiile. Persoane care abia ştiau (sau nu ştiau) să scrie şi să citească, foşti agricultori, foşti ciobani, foşti paznici etc.
Audiograma tonală e suficient de simplă pentru aceştia, audiograma vocală, cam la fel de simplă. Dar există şi aici nişte detalii, pe care audiologii le cam ignoră. Dacă efectuează la 6:00 seara audiograma unui pacient cu probleme neurologice, înseamnă că audiologul îşi bate joc de propria muncă. Dar altfel, cum ar ajunge să insiste asupra miturilor din domeniu, gen: "audiograma poate să iasă diferită şi cu 30 dB după un interval de jumătate de oră".? Dacă-i făcea audiograma la 9:00 dimineaţa, nu ieşea diferită cu 30 de dB după o jumătate de oră.
Asta ca să nu menţionăm situaţii de-a dreptul ridicole. O scenă antologică am întâlnit acum vreo 3 ani, într-o clinică ORL dintr-un spital: după aproape o oră de repetat audiograma, după teste cu diapazonul, după consultări şoptite între asistente şi medic, pacientul întreabă inocent: "Doamna doctor, dar n-ar fi mai bine să scot vata din ureche?!?"
La fel, şi ce dacă pacientul ia Dusodril sau Stugeron, câţi audiologi se obosesc să-l întrebe asta şi câţi audiologi sunt dispuşi să facă audiograma sau să-i regleze aparatul auditiv la o jumătate de oră după ce pacientul şi-a luat pastila?
Dar am văzut audiolog care nu a pierdut prilejul să-i vândă pacientului cu probleme neurologice un alt aparat auditiv, când acesta îşi exprima nemulţumirea legată de aparatul luat "prin Casa de Asigurări" pe care îl tot regla în permanenţă. Sigur că după o lună, pacientul a revenit şi scandalul a fost mult mai mare, pentru că şi aparatul cumpărat se comporta la fel, dar acesta chiar îl costase bani, spre deosebire de cel luat "prin Casa de Asigurări"
Iar când se ajunge la programarea aparatului, majoritatea audiologilor îi tratează pe toţi pacienţii de parcă ar fi analfabeţi. Sigur că poţi surprinde şi un profesor de matematică folosind expresia consacrată a pacienţilor needucaţi: "aparatul sună ca din butoi", atunci când e prea mare amplificarea la frecvenţe joase.
Dar de la majoritatea pacienţilor educaţi, se pot obţine explicaţii mult mai detaliate privind calitatea sunetului redat de aparat, cu condiţia ca audiologul să fie capabil să înţeleagă ce încearcă să-i explice pacientul. Dar audiologul, în cele mai multe cazuri, îl expediază repede: "las'că ai să te mai obişnuieşti, aşa-i urechea matale".
Pasul următor, legat de etica profesională: am întâlnit în cabinetele audiologice (nu numai în RO.) tot felul de pacienţi care nu înţelegeau ce caută acolo, dar veniseră pentru că îi aduseseră familiile. Persoane care abia ştiau (sau nu ştiau) să scrie şi să citească, foşti agricultori, foşti ciobani, foşti paznici etc.
Audiograma tonală e suficient de simplă pentru aceştia, audiograma vocală, cam la fel de simplă. Dar există şi aici nişte detalii, pe care audiologii le cam ignoră. Dacă efectuează la 6:00 seara audiograma unui pacient cu probleme neurologice, înseamnă că audiologul îşi bate joc de propria muncă. Dar altfel, cum ar ajunge să insiste asupra miturilor din domeniu, gen: "audiograma poate să iasă diferită şi cu 30 dB după un interval de jumătate de oră".? Dacă-i făcea audiograma la 9:00 dimineaţa, nu ieşea diferită cu 30 de dB după o jumătate de oră.
Asta ca să nu menţionăm situaţii de-a dreptul ridicole. O scenă antologică am întâlnit acum vreo 3 ani, într-o clinică ORL dintr-un spital: după aproape o oră de repetat audiograma, după teste cu diapazonul, după consultări şoptite între asistente şi medic, pacientul întreabă inocent: "Doamna doctor, dar n-ar fi mai bine să scot vata din ureche?!?"
La fel, şi ce dacă pacientul ia Dusodril sau Stugeron, câţi audiologi se obosesc să-l întrebe asta şi câţi audiologi sunt dispuşi să facă audiograma sau să-i regleze aparatul auditiv la o jumătate de oră după ce pacientul şi-a luat pastila?
Dar am văzut audiolog care nu a pierdut prilejul să-i vândă pacientului cu probleme neurologice un alt aparat auditiv, când acesta îşi exprima nemulţumirea legată de aparatul luat "prin Casa de Asigurări" pe care îl tot regla în permanenţă. Sigur că după o lună, pacientul a revenit şi scandalul a fost mult mai mare, pentru că şi aparatul cumpărat se comporta la fel, dar acesta chiar îl costase bani, spre deosebire de cel luat "prin Casa de Asigurări"
Iar când se ajunge la programarea aparatului, majoritatea audiologilor îi tratează pe toţi pacienţii de parcă ar fi analfabeţi. Sigur că poţi surprinde şi un profesor de matematică folosind expresia consacrată a pacienţilor needucaţi: "aparatul sună ca din butoi", atunci când e prea mare amplificarea la frecvenţe joase.
Dar de la majoritatea pacienţilor educaţi, se pot obţine explicaţii mult mai detaliate privind calitatea sunetului redat de aparat, cu condiţia ca audiologul să fie capabil să înţeleagă ce încearcă să-i explice pacientul. Dar audiologul, în cele mai multe cazuri, îl expediază repede: "las'că ai să te mai obişnuieşti, aşa-i urechea matale".