Ce este presbiacuzia

Presbiacuzia reprezintă pierderea auditivă neurosenzorială, bilaterală și progresivă, asociată cu înaintarea în vârstă. Afectează în special percepția sunetelor de frecvență înaltă și capacitatea de a înțelege vorbirea, mai ales în medii zgomotoase. De cele mai multe ori, debutul este insidios, iar persoana afectată se adaptează treptat la deficit, fără să conștientizeze pe deplin schimbarea.

Din punct de vedere clinic, presbiacuzia nu este o boală unică, ci rezultatul cumulativ al mai multor mecanisme biologice și factori de mediu. Aceasta explică de ce evoluția și severitatea diferă semnificativ de la o persoană la alta.

Cum funcționează auzul și ce se modifică odată cu vârsta

Pentru a înțelege presbiacuzia, este util să privim pe scurt mecanismul auzului. Sunetele sunt captate de pavilionul urechii, transmise prin conductul auditiv extern către timpan, apoi amplificate de oscioarele urechii medii. Vibrațiile ajung în cohlee, unde celulele ciliate transformă energia mecanică în impulsuri nervoase, care sunt transmise către creier prin nervul auditiv.

Odată cu înaintarea în vârstă, pot apărea modificări la fiecare nivel al acestui lanț. Celulele ciliate din cohlee se degradează progresiv și nu se regenerează. Vasele de sânge care hrănesc structurile urechii interne pot suferi modificări aterosclerotice, reducând aportul de oxigen. De asemenea, pot apărea modificări la nivelul nervului auditiv și al centrilor auditivi corticali, afectând procesarea sunetelor.

Tipuri de presbiacuzie

Deși în practică termenul este folosit generic, din punct de vedere fiziopatologic se descriu mai multe tipuri de presbiacuzie, care pot coexista:

• Presbiacuzia senzorială este legată de degenerarea celulelor ciliate, în special a celor responsabile de frecvențele înalte. Este forma cea mai frecventă și explică dificultatea de a auzi consoanele.
• Presbiacuzia neurală implică afectarea fibrelor nervului auditiv, ducând la o scădere disproporționată a înțelegerii vorbirii față de pierderea auditivă măsurată.
• Presbiacuzia metabolică apare prin atrofia striei vasculare, o structură esențială pentru menținerea potențialului electric al cohleei. Aceasta determină o scădere relativ uniformă a auzului pe toate frecvențele.
• Presbiacuzia mecanică este asociată cu rigidizarea structurilor mecanice ale cohleei, afectând transmisia vibrațiilor.
• Factori de risc și cauze favorizante

Deși vârsta este principalul factor, presbiacuzia nu este determinată exclusiv de aceasta. Expunerea cronică la zgomot, chiar și la niveluri considerate „acceptabile” profesional, accelerează degradarea auditivă. Persoanele care au lucrat în medii industriale, construcții sau au fost expuse frecvent la muzică la volum ridicat prezintă un risc crescut.

Factorii genetici joacă un rol important, explicând de ce unele persoane își păstrează un auz relativ bun la vârste înaintate. Bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială și dislipidemiile contribuie prin afectarea microcirculației urechii interne.

Medicamentele ototoxice, consumul de tutun, alcoolul în exces și inflamațiile cronice pot, de asemenea, grăbi apariția și progresia presbiacuziei.

Manifestări clinice

Simptomele presbiacuziei se instalează lent și sunt adesea subtile la început. Mulți pacienți observă că „aud, dar nu înțeleg”, mai ales când mai multe persoane vorbesc simultan. Vocile feminine sau ale copiilor devin mai greu de perceput, iar sunetele înalte, precum soneria telefonului sau ciripitul păsărilor, pot trece neobservate.

Pe măsură ce afecțiunea progresează, apare nevoia de a crește volumul televizorului, solicitarea repetării mesajelor și evitarea situațiilor sociale zgomotoase. Aceste comportamente pot fi interpretate greșit de cei din jur ca lipsă de atenție sau dezinteres.

Impactul psihologic și social

Efectele presbiacuziei depășesc sfera senzorială. Dificultățile de comunicare pot duce la izolare socială, frustrare și scăderea stimei de sine. Mulți pacienți dezvoltă anxietate în situații sociale și evită conversațiile de grup.

Există dovezi tot mai solide care leagă pierderea auditivă netratată de declinul cognitiv și de un risc crescut de demență. Mecanismele propuse includ efortul cognitiv crescut pentru decodarea sunetelor, reducerea stimulării auditive a creierului și izolarea socială.

Diagnosticul presbiacuziei

Diagnosticul se bazează pe evaluarea clinică și audiologică. Anamneza detaliată evidențiază debutul progresiv și bilateral al simptomelor. Examenul ORL exclude alte cauze de hipoacuzie, precum dopul de cerumen sau otitele cronice.

Audiometria tonală este investigația de bază și arată tipic o pierdere mai accentuată la frecvențe înalte. Audiometria vocală oferă informații despre capacitatea de înțelegere a vorbirii, iar impedanțometria evaluează funcția urechii medii.

În anumite situații, pot fi necesare investigații suplimentare pentru a exclude alte patologii asociate.

Diferențierea de alte tipuri de hipoacuzie

Este important ca presbiacuzia să fie diferențiată de alte cauze de pierdere auditivă, cum ar fi hipoacuzia de transmisie, otoscleroza sau hipoacuzia brusc instalată. Caracterul lent, simetric și progresiv este un element cheie în orientarea diagnosticului.

Tratamentul presbiacuziei

În prezent, nu există un tratament medicamentos care să vindece presbiacuzia. Managementul se concentrează pe compensarea deficitului auditiv și pe prevenirea consecințelor funcționale și psihosociale.

Aparatele auditive reprezintă soluția principală. Tehnologia modernă permite adaptarea fină la profilul auditiv al fiecărui pacient, cu îmbunătățirea semnificativă a înțelegerii vorbirii. Cu toate acestea, acceptarea aparatului auditiv poate fi dificilă, din motive estetice, financiare sau psihologice.

În cazurile severe, implanturile cohleare pot fi o opțiune, chiar și la vârste înaintate, cu rezultate notabile în ceea ce privește comunicarea.

Reabilitarea auditivă

Reabilitarea nu se limitează la purtarea unui dispozitiv. Educația pacientului și a familiei, exercițiile de antrenament auditiv și strategiile de comunicare sunt esențiale. Vorbirea clară, contactul vizual și reducerea zgomotului de fond pot îmbunătăți semnificativ interacțiunea zilnică.

Prevenția și încetinirea progresiei

Deși procesul de îmbătrânire nu poate fi oprit, anumite măsuri pot întârzia sau reduce severitatea presbiacuziei. Protecția auditivă în medii zgomotoase, controlul bolilor cardiovasculare și evitarea expunerii inutile la zgomot intens sunt esențiale.

Un stil de viață sănătos, cu activitate fizică regulată și alimentație echilibrată, contribuie indirect la menținerea sănătății auditive prin susținerea circulației și a funcțiilor neurologice.

Presbiacuzia în contextul îmbătrânirii active

Abordarea modernă a presbiacuziei se înscrie în conceptul de îmbătrânire activă. Menținerea auzului funcțional permite persoanelor vârstnice să rămână implicate social, profesional și cultural. Identificarea precoce și intervenția timpurie pot face diferența dintre o viață activă și una marcată de izolare.

Perspective de viitor

Cercetările actuale explorează terapii regenerative, proteze auditive din ce în ce mai inteligente și soluții digitale care integrează auzul cu alte tehnologii de asistență. Deși vindecarea presbiacuziei rămâne un obiectiv îndepărtat, progresele din domeniul audiologiei oferă speranțe reale pentru o calitate mai bună a vieții.

Concluzie

Presbiacuzia este o realitate frecventă și adesea inevitabilă a înaintării în vârstă, dar nu trebuie acceptată pasiv. Înțelegerea mecanismelor, recunoașterea simptomelor și accesul la soluții moderne pot transforma această afecțiune dintr-o sursă de frustrare într-o condiție gestionabilă. Auzul nu este doar un simț, ci o poartă către relații, autonomie și demnitate, iar protejarea lui ar trebui să fie o prioritate pe tot parcursul vieții.

Articolul Presbiacuzia – pierderea auzului legată de vârstă apare prima dată în .

Până la trei din fiecare 1.000 de nou-născuți prezintă pierderea auzului la una sau ambele urechi. Deși implanturile cohleare oferă o speranță remarcabilă acestor copii, acestea necesită o intervenție chirurgicală invazivă. De asemenea, aceste implanturi nu pot reproduce complet nuanțele auzului natural.

Însă cercetări recente pe care le-am efectuat eu și colegii mei au arătat că o formă de terapie genetică poate restabili cu succes auzul la copiii mici și adulții tineri născuți cu surditate congenitală.

Cercetarea noastră s-a concentrat în special pe copiii mici și adulții tineri născuți cu surditate asociată cu OTOF. Această afecțiune este cauzată de mutații ale genei OTOF care produce proteina otoferlină – o proteină esențială pentru auz.

Proteina transmite semnale auditive de la urechea internă la creier. Când această genă este mutată, transmisia se întrerupe, ducând la o pierdere profundă a auzului de la naștere.

Spre deosebire de alte tipuri de surditate genetică, persoanele cu mutații OTOF au structuri auditive sănătoase în urechea internă – problema este pur și simplu că o genă crucială nu funcționează corect.

Acest lucru îl face un candidat ideal pentru terapia genetică: dacă se poate repara gena defectă, structurile sănătoase existente ar trebui să poată restabili auzul.

Terapia virală ajuta din nou

În studiul nostru, am folosit un virus modificat ca sistem de livrare pentru a transporta o copie funcțională a genei OTOF direct în celulele auditive ale urechii interne. Virusul acționează ca un curier molecular, livrând soluția genetică exact acolo unde este nevoie.

Virusurile modificate fac acest lucru prin atașarea lor mai întâi la suprafața celulei ciliate, apoi convingând celula să le înghită întregi.

Odată ajunși în interior, se îmbarcă pe sistemul natural de transport al celulei până la centrul său de control (nucleul). Acolo, eliberează în cele din urmă instrucțiunile genetice pentru otoferlină neuronilor auditivi.

Echipa noastră a efectuat anterior studii pe primate și copii mici (cu vârste cuprinse între cinci și opt ani), care au confirmat că terapia virală este sigură. De asemenea, am putut ilustra potențialul terapiei de a restabili auzul – uneori la niveluri aproape normale.

Însă au rămas întrebări cheie cu privire la faptul dacă terapia ar putea funcționa la pacienții mai în vârstă – și care este vârsta optimă pentru ca pacienții să primească tratamentul.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, am extins studiul nostru clinic în cinci spitale, înscriind zece participanți cu vârste cuprinse între unu și 24 de ani. Toți au fost diagnosticați cu surditate asociată cu OTOF. Terapia virală a fost injectată în urechea internă a fiecărui participant.

Am monitorizat îndeaproape siguranța pe parcursul celor 12 luni ale studiului prin examinări ale urechii și analize de sânge. Îmbunătățirile auzului au fost măsurate atât folosind teste obiective de răspuns ale trunchiului cerebral, cât și evaluări comportamentale ale auzului.

Din testele de răspuns ale trunchiului cerebral, pacienții au auzit clicuri rapide sau bipuri scurte de diferite tonuri, în timp ce senzorii au măsurat răspunsul electric automat al creierului.

Într-un alt test, pacienții auzeau tonuri constante, stabile, la diferite înălțimi, în timp ce un computer analiza undele cerebrale pentru a vedea dacă acestea urmau automat ritmul acestor sunete.

Pentru evaluarea auzului comportamental, pacienții purtau căști și ascultau bipuri slabe la diferite înălțimi. Apăsau un buton sau ridicau mâna de fiecare dată când auzeau un bip – indiferent cât de slab era.

Îmbunătățirile auzului au fost atât rapide, cât și semnificative – în special la participanții mai tineri. În prima lună de tratament, îmbunătățirea totală medie a auzului a atins 62% la testele obiective de răspuns al trunchiului cerebral și 78% la evaluările auzului comportamental.

Doi participanți au obținut o percepție aproape normală a vorbirii. Părintele unui participant în vârstă de șapte ani a spus că fiul ei putea auzi sunete la doar trei zile după tratament.

Pe parcursul perioadei de studiu de 12 luni, zece pacienți au prezentat efecte secundare foarte ușoare până la moderate. Cel mai frecvent efect advers a fost o scădere a numărului de globule albe. În mod crucial, nu s-au observat evenimente adverse grave. Acest lucru a confirmat profilul de siguranță favorabil al acestei terapii genetice bazate pe virus.

Tratarea surdității genetice

Aceasta este prima dată când astfel de rezultate au fost obținute atât la pacienți adolescenți, cât și la adulți cu surditate asociată cu OTOF.

Constatările dezvăluie, de asemenea, informații importante despre fereastra ideală pentru tratament, copiii cu vârste cuprinse între cinci și opt ani prezentând cel mai pronunțat beneficiu.

Deși copiii mai mici și participanții mai mari au arătat, de asemenea, o îmbunătățire, recuperarea lor a fost mai puțin dramatică. Aceste rezultate contraintuitive la copiii mai mici sunt surprinzătoare.

Deși integritatea și funcția urechii interne păstrate la vârste fragede ar trebui, teoretic, să prezică un răspuns mai bun la terapia genetică, aceste descoperiri sugerează că capacitatea creierului de a procesa sunete nou restaurate poate varia la diferite vârste. Motivele pentru aceasta nu sunt încă înțelese.

Acest studiu este o piatră de hotar. Prin reducerea decalajului dintre studiile pe animale și oameni și diverși pacienți de vârste diferite, intrăm într-o nouă eră în tratamentul surdității genetice.

Deși rămân încă întrebări despre cât durează efectele acestei terapii, pe măsură ce terapia genetică continuă să avanseze, posibilitatea vindecării – nu doar a gestionării – pierderii auzului genetic devine o realitate.

Surditatea asociată cu OTOF este doar începutul. Noi, împreună cu alte echipe de cercetare, lucrăm la dezvoltarea de terapii care vizează alte gene, mai comune, legate de pierderea auzului.

Acestea sunt mai complexe de tratat, dar studiile pe animale au dat rezultate promițătoare. Suntem optimiști că, în viitor, terapia genetică va fi disponibilă pentru multe tipuri diferite de surditate genetică.

Maoli Duan, profesor asociat, consultant senior, Institutul Karolinska

Acest articol este republicat din The Conversation sub licență Creative Commons. Citiți articolul original.

Articolul Terapia genetică poate restabili auzul la adulți, arată un studiu clinic apare prima dată în .

Demența este unul dintre cele mai mari obstacole de sănătate în calea îmbătrânirii bune. Este ireversibilă, dar ne putem reduce riscul de declanşare. O modalitate importantă și subapreciată din punct de vedere istoric de prevenire a acesteia este abordarea pierderii auzului. Având grijă de auzul nostru, ne putem îngriji și de creierul nostru.

Situaţia actuală

Peste 50 de milioane de oameni trăiau cu demență în întreaga lume în 2019. Se preconizează că acest număr va crește odată cu îmbătrânirea populației: se estimează că peste 130 de milioane de oameni vor trăi cu demență în 2050.

Pierderea auzului la vârsta mijlocie – între 45 și 65 de ani – este cel mai semnificativ factor de risc pentru demență, reprezentând mai mult de 8% din toate cazurile de demență, sugerează cercetările. Un raport Lancet din 2020 a calculat că pierderea auzului dublează aproximativ riscul de demență, asemănător cu riscul crescut cauzat de o leziune cerebrală traumatică. În plus, deoarece capacitatea de auz există într-un continuum, chiar și pierderea auzului subclinic poate însemna un risc mai mare de demență.

Ca o modalitate de a reduce apariția demenței, abordarea pierderii auzului este un câștig garantat, a spus Frank Lin, directorul Centrului Cochlear pentru Auz și Sănătate Publică la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health. „Este cu adevărat simplă, este tratabilă și există intervenții care nu prezintă niciun risc”, care sunt subutilizate, a spus el.

Păstrarea capacității noastre de a auzi este fundamentală pentru „strategiile de sănătate publică care pot optimiza cel mai bine sănătatea populațiilor de adulți în vârstă, astfel încât adulții în vârstă să trăiască o viață lungă și plină până la capăt”, a spus Lin.

De ce auzul degradat poate degrada cogniția

Există mai multe ipoteze care se suprapun de ce pierderea auzului la vârsta mijlocie este asociată cu un risc mai mare de demență.

O ipoteză sugerează că auzul slab crește încărcătura cognitivă asupra creierului, care trebuie să muncească mai mult, în detrimentul altor facultăți mentale, pentru a descifra semnalele confuze pe care le transmit urechile.

Aceasta poate să nu fie cea mai bună explicație, totuși, pentru că cei cu pierdere a auzului și cogniție în declin se luptă și cu teste care nu depind de auz, a spus Tim Griffiths, profesor de neurologie cognitivă la Universitatea Newcastle din Anglia.

Cercetările efectuate pe animale și pe oameni au descoperit că, odată cu pierderea auzului, creierul se atrofiază mai repede, în special în lobul temporal – unde apar funcțiile auditive și de memorie cheie – potențial din cauza utilizării și stimulării diminuate.

Pierderea auzului poate provoca, de asemenea, activitate aberantă în lobul temporal, făcându-l mai susceptibil la leziuni și patologii asociate cu boala Alzheimer, a spus Griffiths.

Pierderea auzului poate face dificilă legătura cu ceilalți, ceea ce duce la izolare socială, singurătate și depresie, care sunt factori de risc cunoscuți pentru demență. După cum ar fi spus autoarea și activistul surd și oarb ​​Helen Keller, „Orbirea ne rupe de lucruri, dar surditatea ne rupe de oameni”.

Cum putem avea grijă de urechile și creierul nostru

Celulele senzoriale ale cohleei din urechea internă ne permit să auzim. Aceste celule senzoriale, traduc vibrațiile undelor sonore care ne lovesc timpanele în semnale electrice care sunt trimise către regiunile auditive ale creierului, care le decodifică în ceea ce percepem ca sunet.

Când aceste celule senzoriale se degradeaza sau mor, semnalele trimise către creier devin și ele confuze. Aceste celule senzoriale nu sunt niciodata regenerate.

Expunerea prelungită la zgomot puternic este o modalitate prin care ne putem deteriora permanent celulele senzoriale și, în consecință, auzul.

Evitarea zgomotelor puternice sau purtarea dopurilor de urechi în setările în care știți că veți fi supus la sunete potențial dăunătoare este vitală pentru a vă proteja auzul.

Ne pierdem și auzul pe măsură ce îmbătrânim, proces care nu este pe deplin înțeles.

„Nu este inevitabil”, a spus Griffiths. „Există o populație de oameni în vârstă care nu au niciun deficit de auz.”

Dar mulți oameni vor experimenta o hipoacuzie, care este o pierdere treptată a auzului, odată cu vârsta. Potrivit Institutului Național pentru Surditate și Alte Tulburări de Comunicare, 1 din 3 persoane cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani și aproape jumătate dintre cei peste 75 de ani au hipoacuzie clinică.

Cunoașterea propriei noastre capacități de auz, accesând site-uri web de resurse precum hearingnumber.org este crucială pentru a înțelege cum putem aborda orice deficit, a spus Lin. La fel ca numărul zilnic de pași, nivelul de colesterol sau greutatea, „este o altă măsură pe care ați cunoaște propria stare de sănătate”, a spus el.

Majoritatea persoanelor care pot beneficia de aparate auditive nu le folosesc. Pentru adulții cu deficiențe de auz de 70 de ani și peste, doar 30% raportează că folosesc dispozitivele; pentru adulții mai tineri care au deficiențe de auz, doar 16% folosesc aparate auditive.

Dacă aveți deficiență de auz, aparatele auditive vă pot ajuta și, de asemenea, pot menţine capacitățile mentale. Studiile preliminare par să promită că utilizarea aparatelor auditive protejează împotriva demenței. O analiză a 30 de studii a constatat că, în timp ce persoanele cu pierdere a auzului aveau o cogniție mai slabă decât cei cu auz normal, cei care au folosit aparate auditive s-au descurcat din punct de vedere cognitiv mai bine decât cei care nu au folosit aparate auditive.

Lin conduce un studiu controlat, randomizat, cu aproape 1.000 de adulți în vârstă, pentru a răspunde mai definitiv dacă tratarea pierderii auzului cu aparate auditive reduce riscul de declin cognitiv. După trei ani și 20 de milioane de dolari de la National Institutes of Health, studiul se va încheia în 2023. Alte 20 de milioane de dolari au fost finanțate pentru a urmări toți participanții la studiu până în 2027.

Avem mult control asupra cât de bine îmbătrânim. Aproximativ 40% dintre demențe sunt considerate a fi potențial prevenibile prin abordarea factorilor de risc, cum ar fi hipertensiunea arterială, problemele de somn, consumul de alcool, fumatul, izolarea socială și obezitatea.

Și a avea grijă de auzul nostru este unul dintre cele mai mari cadouri pe care le putem oferi sinelui nostru prezent și viitor.

Pentru a beneficia de beneficiile unui auz mai bun și ale unei cogniții păstrate, „Cred că principalul lucru este să obțineți aparate auditive adecvate și să le porți”, a spus Griffiths.

Sursa: Washington Post

Articolul Pierderea auzului este un factor de risc major pentru demență. Aparatele auditive pot ajuta. apare prima dată în .

Se pare că bebelușii născuți prematuri primesc adesea antibiotice cu spectru larg pentru a preveni consecințele dăunătoare ale condițiilor care amenință viața. Deoarece realizarea unei antibiograme poate dura câteva zile, aceste antibiotice pot fi administrate de la naștere fără informații clare privind afecțiuni existente, întrucât în acele momente nu există timpul necesar pentru o diagnosticare detaliată și pentru a determina utilizarea antibioticelor specifice. Se pare că o bună parte din pierderea auzului observată la copiii prematuri poate fi un efect secundar al tratamentului cu antibiotice ototoxice și nu o consecință a prematurității în sine.

Putem avea ce-i mai bun din ambele lumi? Putem avea caracteristicile de combatere a bacteriilor cu antibiotice fără o potențială ototoxicitate? Răspunsul la aceste întrebări ar putea fi în curând afirmativ. Mai multe grupuri lucrează la diferite strategii pentru a preveni efectele ototoxice ale antibioticelor.

Una dintre metodele promițătoare folosește strategia de lărgire a dimensiunii moleculei de antibiotic, astfel încât să nu poată intra în celulele cohleare. Desigur, mai ușor de zis decât de făcut, deoarece în timp ce antibioticul  nu ar trebui să poată intra în celulele cohleare, acțiunea sa asupra agenților patogeni pe care încearcă să le combată nu ar trebui compromisă. Cu toate dificultățile apărute, se pare că există progrese și este posibil ca în curând să avem antibiotice eficiente care să nu provoace pierderea auzului.

Sursa: Audiology.org

Articolul De ce atât de mulți copii născuți prematur suferă de hipoacuzie? apare prima dată în .

De două ori mai mult decât populația generală

Studiul a comparat copiii în vârstă de 7-11 ani și adolescenții cu vârsta între 12 și 18 ani cu pierdere de auz cu copii și adolescenți fără pierderi de auz. 50% dintre adolescenții cu pierdere de auz au suferit un incident de bullying, în timp ce 28% dintre adolescenții fără pierderi de auz au prezentat agresiuni. 38,7% dintre copiii cu pierderi de auz au prezentat agresiuni, comparativ cu 33% dintre copiii fără pierderi de auz. Copiii cu pierderi de auz au avut rate mai mici de a fi agresați decât adolescenții cu pierdere a auzului.

Tipuri de agresiune

Copiii cu pierderi de auz au un risc mai mare de a fi expusi la agresiune datorită faptului că sunt „diferiți” față de populația generală, afirmă studiul. Potrivit studiului, mai mult de 25% din adolescenții cu pierdere de auz s-au simțit părăsiți din activități sociale, în timp ce doar 5% dintre adolescenții fără pierderi de auz au simțit excluderea socială. Adolescenții cu pierdere de auz au suferit de asemenea un risc mai mare de coerciție (17,5% dintre adolescenți) comparativ cu adolescenții fără pierderea auzului (3,6%). Alte tipuri de agresiuni includ daune materiale și verbale.

„Uneori le lipsesc cuvinte sau o piesă de cuvinte sau alte repere care au legătură cu umorul. Sau când se spune ceva foarte liniștit sau într-o locație zgomotoasă, elevul cu pierderea auzului ar putea să o rateze. Si asta le poate face sa se simta ca un supravietuitor, sau le poate face sa arate ca un suparat„, a spus dr. Andrea Warner-Czyz, cercetator al studiului si profesor asistent la Scoala de Comportament si Brain Sciences de la Universitatea din Dallas SUA.

Studiul a examinat, de asemenea, ceea ce au considerat participanții drept motive de agresiune. Aproximativ 45% nu știu de ce, 20% au spus că au fost cauzate de pierderea auzului sau de implantul cohlear, iar 20% au spus că este din cauza modului în care au acționat sau cum au privit.

Despre studiu

Studiul a inclus copii și adolescenți care utilizează implanturi cohleare sau aparate auditive și sunt înscriși într-un program educațional. Participanții au completat Suplimentul pentru Crima Școală a Victimizării Criminalității Naționale din 2009 și rezultatele au fost comparate cu datele naționale de la copii și adolescenți din populația generală și prin urmare, copiii și adolescenții fără pierderi de auz.

În România, deputații au adoptat legea anti-bullying

Trebuie retinut insa ca Plenul Camerei Deputaţilor a adopta recent, un proiect de lege care interzice comportamentele care constau în violenţa psihologică -bullying – în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.

„În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”, potrivit proeictului normativ de modificare a legii educaţiei naţionale.

„Violenţa psihologică – bullying este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într -un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, în mod constant şi repetat, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile persoane, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale”, potrivit actului normativ adoptat de deputaţi.

În cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare/teme/ cursuri de perfecţionare asupra problemelor legate de violenţa psihologică – bullying, în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi a capacităţii de aplicare a unor strategii educaţionale potrivite.

Surse: www.utdallas.edu și „Efectul pierderii auzului asupra victimei colegilor la copiii de vârstă școlară” în Sage Pub Journals în 2018.

Articolul Copiii cu hipoacuzie suferă de mai multă agresiune apare prima dată în .

Riscul de a avea pierderi de auz atunci când are o poliartrită reumatoidă a fost de 1,91 mai mare, potrivit studiului.

Contribuția factorilor de risc

Barbatii si persoanele in varsta sunt la risc mai mare, a constatat studiul. Comorbiditățile cardiovasculare au fost, de asemenea, asociate cu un risc crescut de pierdere a auzului la pacienții cu poliartrită reumatoidă.

Pe de altă parte, studiul a constatat că utilizarea medicamentelor împotriva artritei reumatoide a redus riscul de pierdere a auzului.

Despre studiu

Studiul a examinat 18267 de pacienți diagnosticați cu artrită reumatoidă în perioada 2000-2006 și le-a comparat cu un grup de control de 76.086 de persoane fără poliartrită reumatoidă. Studiul a folosit datele de revendicare în baza de date a Asociației Naționale de Asigurări de Sănătate din Taiwan

Studiul a fost publicat în BMJ Open în noiembrie 2017.

Articolul Persoanele cu poliartrită reumatoidă au un risc crescut de hipoacuzie apare prima dată în .

Ce este osteoporoza?

Osteoporoza este o boală care determină o densitate minerală osoasă redusă. Aceasta înseamnă că oasele devin fragile și poroase, ceea ce crește riscul de fracturi. Dacă suferiți de osteoporoză, chiar și activități simple de zi cu zi pot duce la fracturi osoase. Osteoporoza afectează, de asemenea, cele trei mici oase din urechea medie: ciocanul (malleus), nicova (incus) și etrierul (stapes). Osteoporoza este mai frecventă printre persoanele care sunt mai în vârstă, sunt subponderali și / sau fumați.

De ce osteoporoza cauzeaza pierderea auzului

Cele trei oase din urechea medie transmit sunete din urechea exterioară în urechea internă. Când aceste oase sunt afectate de osteoporoză, aceasta poate provoca o pierdere a auzului. Studiul a constatat că un dezechilibru în formarea osoasă și resorbția osoasă cauzată de osteoporoză poate duce la o pierdere a auzului. Studiul a constatat că osteoporoza a fost semnificativ asociată cu pierderea auzului, în ciuda naționalității, vârstei și sexului.

Despre studiu

Studiul a fost o revizuire sistematică și o meta-analiză a 16 articole. Studiul a efectuat opt ​​studii care au implicat 52.828 de participanți care au avut osteoporoză și au evaluat starea lor de auz. Studiile au fost efectuate în SUA, Turcia și Coreea, iar participanții au avut vârsta de 18 ani sau mai mult.

Studiul „O asociere semnificativă între osteoporoză și pierderea auzului: o revizuire sistematică și o meta-analiză” a fost publicat în Jurnalul brazilian de Otorinolaringologie.

Articolul Osteoporoza poate duce la pierderea auzului apare prima dată în .

După ce au fost monitorizati pentru alte afectiuni medicale, fumătorii s-au dovedit a avea cu 70% mai multe șanse de a dezvolta pierderea auzului în comparație cu cei care nu fumaseră niciodată.

Având în vedere mărimea mare a eșantionului și durata studiului, precum și ajustările incluse pentru aspecte separate precum indexul de masa corporal și diabetul, este cea mai cuprinzătoare legătură dintre fumat și pierderea auzului, spun cercetătorii din Japonia.

„Cu cât fumatul este mai mare, cu atât este mai mare riscul pierderii auzului„, a declarat Huanhuan Hu de la Centrul Național pentru Sănătate și Medicină Globală din Japonia.

„Renunțarea la fumat practic elimină riscul excesiv de pierdere a auzului. Deoarece riscul pierderii auzului crește odată cu numărul de țigări fumate pe zi, dacă renunțarea este imposibilă, oamenii ar trebui să fumeze cât mai puțin posibil.”

Datele pentru studiu au fost extrase din controalele anuale de sănătate care au loc în mod regulat în Japonia și au analizat atât auzul de înaltă frecvență (cineva care vorbește cu dvs.), cât și auzul cu frecvență redusă (zgomotul unei mașini).

Cei care au fumat până la 10 țigări pe zi au cu 40% mai multe șanse să dezvolte pierderea auzului de înaltă frecvență și cu 10% mai multe șanse de a dezvolta scăderea auzului, arată cifrele.

Pentru 11-20 țigări pe zi, acele cifre au crescut până la 60%, respectiv 20%. Pentru mai mult de 20 de țigări pe zi, riscurile au crescut și mai mult, până la 70% pentru sunetele de frecvență înaltă și cu 40% pentru sunetele de frecvență redusă.

Potrivit cercetătorilor, aceste statistici „sugerează că fumatul poate fi un factor cauzal pentru pierderea auzului„, fără a dovedi definitiv legătura – sunt necesare studii suplimentare pentru aceasta.

O astfel de asociere a fost propusă înainte, însă dovezile globale au fost neconcludente. Studiile anterioare au utilizat dimensiuni mai mici ale eșantioanelor sau s-au bazat pe auto-raportare pentru a determina pierderea auzului, ceea ce nu este la fel de sigur ca un examen clinic.

Acestea fiind spuse, acest studiu are propriile limitări – în acest caz, subiecții se auto-raportau obiceiurile lor de fumat, mai degrabă decât să fie monitorizate independent, iar datele privind expunerea la zgomot la locul de muncă nu erau disponibile pentru toți participanții.

Dar chiar și după luarea în considerare a acestor avertismente, legătura dintre rezultatele obținute este încă una puternică, mai ales că riscul de pierdere a auzului a crescut în tandem cu numărul de țigări afumate în fiecare zi.

Ceea ce încă nu știm sigur este motivul pentru care s-ar putea întâmpla acest lucru. Unul dintre motivele posibile este că toxinele din fumul de țigară ar putea deteriora urechea interioară; o altă idee este că modul în care nicotina și dioxidul de carbon reduc oxigenul din sânge afectează funcția urechilor noastre.

Indiferent ce procese biologice se întâmplă, date de la mai mult de 50.000 de persoane reprezintă un studiu de caz convingător care adaugă dovezii că cu cât fumați mai mult, cu atât este mai mare riscul de pierdere a auzului.

Și dacă aveți nevoie de o altă împingere mică pentru a renunța la țigări, cercetarea a constatat, de asemenea, că riscul de pierdere a auzului asociat cu fumatul a început să scadă din nou în termen de cinci ani de la renunțare.

„Cu o dimensiune mare de eșantion, o perioadă lungă de urmărire și o evaluare obiectivă a pierderii auzului, studiul nostru oferă dovezi clare că fumatul este un factor de risc independent al pierderii auzului„, spune Hu.

Cercetarea a fost publicată în revista Nicotine & Tobacco Research.

Articolul Legătură demonstrată între fumat și pierderea auzului apare prima dată în .

De fapt, după ce au jucat jocul, persoanele vârstnice cu deficiențe auditive au înteles corect cu 25 procente mai multe cuvinte în prezența unor niveluri ridicate de zgomot de fundal. Instruirea a oferit rezultate de aproximativ trei ori mai bune decât protezele auditive.

„Aceste constatari subliniaza faptul ca intelegerea de vorbire in conditii zgomotoase de ascultare este o activitate creierului intreg, si nu este strict reglementata de ureche„, a declarat Daniel Polley din Massachusetts. „Imbunatatirile in inteligibilitatea vorbirii in urma perceptiei nu au rezultat din faptul că un semnal îmbunătățit a fost transferat de la ureche la creier. Auzul subiecților noștri, strict vorbind, nu s-a îmbunătățit. Și totuși, abilitatea lor de a înțelege ceea ce au auzit, s-a imbunatatit”.

Aceste imbunatatiri reflecta o mai buna utilizare a altor resurse cognitive, inclusiv atentia auditiva selectiva, a explicat Polley. Cu alte cuvinte, participanții au reușit să filtreze zgomotul mai bine și să distingă între un vorbitor țintă și distragerea atenției de zgomotul de fond.

Studiul a inclus 24 de adulți mai în vârstă, în medie de 70 de ani. Toți participanții au avut pierdere ușoară până la severă a auzului și au purtat aparate auditive pentru o medie de 7 ani, cauzată în principal de degradarea creierului mijlociu și cortexul îmbătrânit. Participanții au fost repartizați aleatoriu la unul din cele două grupuri de formare. Membrii ambelor grupuri au fost rugați să petreacă 3,5 ore pe săptămână timp de 8 săptămâni jucând un joc. Un grup a jucat un joc conceput cu intenția de a îmbunătăți capacitatea jucătorului de a urma conversațiile. Le-a provocat să monitorizeze abaterile subtile între feedback-ul anticipat și cel real, deoarece ei și-au mutat degetul printr-un soundscape virtual. Ca un control „placebo”, celălalt grup a jucat un joc care a provocat memoria de lucru auditivă a jucătorului și nu era de așteptat să ajute la înțelegerea discursului.

Studiul a fost conceput astfel incat cei 24 de participanti si cercetatorii sa nu stie cine a antrenat cu audiogame programat pentru beneficii terapeutice si care s-au antrenat cu un joc „placebo” fara intentie terapeutica. Participanții din fiecare grup au raportat așteptări similare că înțelegerea vorbirii lor ar fi îmbunătățită.

Persoanele din ambele grupuri s-au îmbunătățit în ceea ce privește sarcinile lor auditive și au avut așteptări comparabile pentru o intelegere îmbunătățită a vorbirii. În ciuda acestor așteptări, persoanele care au jucat jocul de memorie de lucru nu au prezentat îmbunătățiri în capacitatea lor de a intelege cuvinte sau chiar îmbunătățiri asupra altor sarcini de memorie de lucru. Celălalt grup a prezentat îmbunătățiri semnificative, identificând corect cu 25 procente mai multe cuvinte în propoziții vorbite sau secvențe digitale prezentate în niveluri ridicate de zgomot de fundal. Aceste câștiguri în inteligibilitatea vorbirii ar putea fi, de asemenea, prezise pe baza preciziei cu care acele persoane au jucat jocul.

Aceste beneficii nu au persistat în absența practicilor continue, spun cercetătorii. Cu toate acestea, spun ei, concluziile arată că „învățarea perceptuală pe o audiogame computerizată se poate transfera si in conditii reale de conversatie„. „Polley prevede un moment în care problemele de auz ar putea fi gestionate printr-o combinație de software de antrenament auditiv cuplat cu cele mai recente proteze auditive”.

„Așteptăm cu nerăbdare un viitor în care software-ul de formare a perceptiei auditive, care a fost inspirat de principiile plasticității creierului, nu de testare audiologică, este cuplat cu noi progrese în aceste aparate auditive„, a spus el. „Există motive să credem că suma acestor beneficii ar fi mai mare decât s-ar putea aștepta din orice abordare aplicată în mod izolat„.

Articolul Jocurile audio pot îmbunătăți inteligibilitatea vorbirii apare prima dată în .

În 2014, aproximativ 15% dintre adulți au raportat dificultăți de auz. Deoarece anemia cu deficit de fier este o condiție comună și ușor de corectat, înțelegerea mai aprofundată a asocierii dintre anemia feriprivă și toate tipurile de pierdere a auzului poate ajuta la deschiderea de noi posibilități de identificare precoce și tratament adecvat. Pentru acest studiu, folosind datele obținute din înregistrările medicale electronice identificate. Anemia cu deficit de fier a fost determinată de nivelurile scăzute de hemoglobină și feritină pentru vârstă și sex la 305.339 adulți cu vârsta cuprinsă între 21 și 90 ani; au fost evaluate relațiile dintre pierderea auzului și IDA.

Dintre pacienții din populația studiată, 43% erau bărbați; vârsta medie a fost de 50 de ani. A existat o prevalență de 1,6 la sută a pierderii asociate a auzului (definită ca orice combinație de pierdere a auzului conductiv [pierderea auzului din cauza problemelor cu oasele urechii medii), pierderile de auz senzoriale, surditatea și pierderea auzului nespecificată) și prevalența cu 0,7% a anemiei feriprive.

Atât pierderea neurosenzoriala a auzului (SNHL, când există leziuni ale cohleei sau căilor nervoase de la urechea interioară până la creier) (prezentă la 1,1% dintre persoanele cu anemie feriprivă) și pierderea asociată a auzului (prezentă în 3,4%) au fost asociate semnificativ cu anemia feriprivă. Analiza a confirmat cotele crescute de SNHL și pierderea asociată a auzului în rândul adulților cu IDA.

„O asociere există între IDA la adulți și pierderea auzului. Următorii pași sunt de a înțelege mai bine această corelație și dacă diagnosticarea promptă și tratarea IDA poate afecta în mod pozitiv starea generală de sănătate a adulților cu pierdere a auzului„, scriu autorii.

Articolul Anemia feriprivă asociată cu hipoacuzia apare prima dată în .